Brac german

Brac germanBracul cu adevarat tipic este un animal remarcabil, sanatos fizic si mental, calm si de incredere, dornic sa participe la activitati in aer liber alaturi de stapan. Roba densa si rezistenta la intemperii ii permite sa lucreze pe vreme rea, iar capul sau lung, puternic si nobil il deosebeste de orice alta rasa.

ISTORIC

In Europa, “Brac” reprezinta termenul generic folosit pentru cainii care vaneaza pe baza simtului olfactiv. Este evident ca acest tip de caine a existat si in secolul al XIII-lea, din moment ce in anul 1260 Bruno Latini descria calitatile “bracilor cu urechi lungi, cazute, care simt prezenta animalelor salbatice si a pasarilor cu ajutorul mirosului, fiind utili la vanatoare”.
In “Enciclopedia Canina” a lui Fiorenzo Fiorone apare o clasificare a raselor pe grupe, in functie de caracteristicile morfologice. Astfel, Bracul si alte rase asemanatoare sunt inclusi in grupul cainilor de tip bracoid, fiind descrise astfel: “craniul este oarecum rotunjit, capul – cu urechi cazute, babine lungi si cazute, care se intind sub nivelul mandibulei – are o forma prismatica si este brazdat de o depresiune destul de marcata; botul este la fel de gros la baza ca si la varf”.
Inainte de aparitia armelor de foc pentru vanatoare, in secolul al XVIII-lea, pasarile erau capturate cu o plasa si imobilizate cu ajutorul cainilor. In secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, cresterea si selectia cainilor in vederea satisfacerii nevoilor in schimbare ale vanatorilor din Marea Britanie si Europa continentala au condus la sporirea numarului de caini, ce au evoluat in rasele de vanatoare distincte de astazi. Aristocratii britanici, precum si detinatorii de terenuri vaste s-au orientat catre rasele specializate: pointeri, setteri, retrieveri si diferite tipuri de spanieli. Central-europenii, in schimb, au considerat ca nevoile lor pot fi satisfacute de catre un caine care vaneaza, face aret, aporteaza si care poate parcurge urma de sange.
O alta evocare a tipului de brac din vremea respectiva, (dupa Tanzer – 1734) il descrie astfel: “tipul de caine folosit este alb cu pete maro, alb cu stropi sau maro inspicat; cu cat este mai mare si mai puternic, cu atat este mai bun, astfel putand simti mirosul de sus, pentru ca acesti caini de aret trebuie sa vaneze cu nasul ridicat in aer”. Hektor 1, nascut in 1872, a fost primul Brac German inscris in Cartea de Origini Germana. Un alt reproducator important a fost Treff 56 care prezenta unele caracteristici ale copoiului, dar picioarele lungi si constructia mai usoara dovedeau influente de pointer.
Cele doua razboaie mondiale au afectat activitatea crescatorilor germani, guvernul fascist controland nu doar vanatoarea, ci si inmultirea cainilor de vanatoare. De exemplu, a fost luata hotararea de a distruge toti cainii albi cu pete maro, pe motiv ca nu se armonizau cu coloritul padurii!!! Unul dintre crescatorii care s-au mutat din Germania de Est in cea de Vest s-a dovedit a avea o insemnatate deosebita pentru revigorarea rasei. Astfel, canisa Wasserschling a lui Gustav Machetanz s-a remarcat ca una dintre cele mai valoroase in istoria rasei, iar Axel v. Wasserschling a fost pana de curand unul dintre cei mai importanti reproducatori postbelici. Acest caine a fost pretuit nu numai pentru conformatia excelenta si temperamentul extraordinar, ci si pentru faptul ca a transmis aceste calitati urmasilor. Patru dintre cei mai reprezentativi reproducatori ai Germaniei anilor ’80, KS Elk v. Hege-Haus, KS Boss v. Osterberg, KS Remo Rothenuffeln si WdCH Ciro vom Bichtelwald, il aveau pe Axel v. Wasserschling in ascendenta. Toti au fost caini remarcabili, cu un aer de noblete foarte apreciat de pasionatii germani. Acesti caini aveau pieptul adanc, spatele drept si puternic, coada prinsa sus si capul lung si puternic, asemenea ilustrului lor stramos. De la Hektor 1 si Treff 56, rasa a parcurs un drum lung, insa crescatorii de brac din ziua de azi au de ce sa le multumeasca pasionatilor “timpurii” ai rasei, ale caror idealuri speram ca vor fi continuate.

PROPORTII IMPORTANTE

Corpul – Clubul German al rasei a realizat o statistica din care a reiesit ca bracii care primeau calificative maxime in ringurile expozitiilor de club obtineau si rezultate bune la lucru. Tinand cont de functiile rasei, corpurile lungi si greoaie si picioarele scurte (mai ales simultan) sunt de nedorit. Dr. Paul Kleemann, una dintre personalitatile remarcabile din istoria rasei, considera ca picioarele lungi ajuta bracul sa-si indeplineasca mai bine sarcinile. Este necesar ca bracul sa acopere mult teren, sa aiba o viteza buna pe perioade de timp indelungate si, uneori, sa sara peste obstacole.
Lungimea corpului trebuie sa depaseasca usor inaltimea la greaban, iar picioarele trebuie sa fie usor mai lungi decat adancimea corpului – un caine care are cotul la jumatatea distantei dintre greaban si sol are picioarele prea scurte. De asemenea, este necesar ca bracul sa aiba spatele puternic si tare. In Germania, spatele moale este considerat un defect grav, in timp ce un spate drept si tare si un greaban inalt si bine marcat sunt foarte cautate. Un brac cu o miscare excelenta trebuie sa lase impresia ca in trap poate purta pe spate o cana cu ceai, fara sa o verse. Pentru a putea aporta corect, pieptul cainelui trebuie sa fie suficient de lat, iar corpul trebuie sa faca fata stufarisului des sau unui inot de durata, in cazul in care cainele aporteaza pasarile impuscate. Pentru ca animalul sa poata cara vanatul, gatul trebuie sa fie musculos si puternic. In ringurile expozitiilor apar multi braci cu gaturi lungi si subtiri, ca de lebada, insa aceasta caracteristica ii impiedica sa indeplineasca cerintele din terenul de vanatoare.

Capul – In raport cu utilitatea rasei, structura capului conteaza foarte mult. Daca un brac nu este capabil, din punct de vedere fizic, sa care in gura o vulpe adulta, un fazan sau o gasca cateva sute de metri prin stufaris sau prin apa, atunci el nu reprezinta tipul corect. Botul lung, cu linia superioara prezentand o usoara denivelare, mai evidenta la masculi, si “efectul de stop” (vazute din profil, sprancenele dau impresia de stop) deosebesc capul bracului de cel al pointerului.

TEMPERAMENTUL

Un alt aspect deosebit de important il constituie temperamentul. Temperamentul corect este reflectat de expresie, care este determinata de forma, culoarea si marimea ochilor. Bracul trebuie sa fie un caine curajos, de incredere, prietenos, vioi, entuziast si destul de docil, pentru a putea fi dresat cu usurinta. Alura mandra ii confera noblete; nu trebuie sa fie nervos si hiperactiv, dar nici lenes si apatic. El trebuie sa fie apt si dornic sa lucreze pe parcursul intregii zile, pe orice tip de vreme sau de teren. Din pacate, acest tip nu poate fi ilustrat si nici nu poate fi vazut in ringurile expozitiilor, ci trebuie observat acolo unde ii este locul: la vanatoare. Atat timp cat crescatorii si arbitrii sunt constienti de importanta mentinerii tipului adecvat functiei rasei si nu vor incuraja dezvoltarea caracteristicilor care cresc performantele in ring, in defavoarea celor din terenul de vanatoare, sau specializarea pentru anumite “munci”, in defavoarea polivalentei, totul va fi bine. Desi, pretutindeni in lume, sansele ca un caine sa fie utilizat la vanatoare scad, anumite caracteristici precum sanatatea, longevitatea, aptitudinile pentru aport, maleabilitatea reprezinta “echipamentul” unui bun prieten si companion. Dorinta de a aporta, de exemplu, este recunoscuta ca fiind un indicator al docilitatii si al gradului de sociabilitate fata de oameni. Claus Kiefer, presedintele clubului mondial al rasei (decedat In noiembrie 2004) era ingrijorat de faptul ca vanatoarea va fi disponibila pentru tot mai putini oameni. Aceasta inseamna ca din ce in ce mai multi braci isi vor trai vietile fara sa desfasoare activitatile pentru care au fost creati. Domnul Kiefer spera ca, in conditiile date, crescatorii vor incerca sa mentina aptitudinile de vanatoare ale rasei cu ajutorul examenelor de lucru organizate de club, rezultatele putand fi utilizate de catre crescatori in selectarea reproducatorilor.

CULOAREA

Nu exista nici un dubiu ca unul dintre cele mai controversate subiecte printe pasionatii de brac este cel al culorii. Cei mai multi au preferinte pentru anumite culori în timp ce altii au ajuns pana intr-acolo incat considera ca doar cainii din culoarea preferata sunt “tipici”, iar ceilalti sunt daca nu doar atipici, chiar încrucisati cu alte rase. Alte speculatii se refera la cainii din culori mai rare precum cei albi, care sunt suspectati a fi încrucisati cu pointeri, sau la cei negri care sunt banuiti ca ar avea la origini labradori. Culoarea nu trebuie sa fie un factor important în alegerea unui brac. Nu este nimic rau daca crescatorii au anumite preferinte, dar arbitrii trebuie sa acorde prioritate conformatiei, miscarii si temperamentului, fara sa permita culorii sa influen?eze arbitrajul.
Culoarea robei este determinata de doua gene mostenite de la parinti. Anumite gene sunt dominante fata de celelalte. Genele dominante sunt notate cu majuscule N pentru negru si U pentru unicolor, în timp ce genele recesive sunt notate cu minuscule m pentru maron si i pentru inspicat. In privinta culorii intotdeauna gena maron va fi dominata de gena neagra – acest lucru inseamna ca un caine negru poate purta o gena maron, în timp ce un caine maro nu va purta niciodata o gena neagra. In privinta genelor unicolora si inspicata, intotdeauna gena inspicata va fi dominata de gena unicolora, adica un caine inspicat nu poarta si în consecinta nici nu poate transmite gena unicolora.

SITUATIA RASEI LA NOI IN TARA

In ultimii ani în Romania au fost importate exemplare foarte valoroase care au obtinut rezultate remarcabile atat în tara cat si în strainatate. Desi acesti braci nu au fost produsi în canise romanesti, este laudabil faptul ca posesorii lor au stiut de unde sa achizitioneze acesti reproducatori. Exista deci premisele unei competitii reale între crescatorii romani, pornind de la noile linii, care cu siguranta vor ridica nivelul rasei în Romania.