Labrador

labrador_retrieversOriginea exacta a acestei rase nu este cunoscuta – dar cainele este atestat documentar inca de la inceputul sec 19 – fiind folosit de catre pescarii din Newfoundland pentru a recupera plasele de pescuit din oceanul inghetat. Labrador Retrieverul este un caine foarte inteligent, foarte afectuos cu oamenii, cu un temperament blind, si de o mare dorinta de a fi pe plac stapinului sau. Este folosit la vinatoare pentru aportul din apa si de sol, dar are si utilizari speciale precum cele de caine de vama (pentru controlul bagajelor – arme, munitii, droguri) dar si pentru insotirea persoanelor cu handicap si in diferite terapii psihice si psihologice de reeducare ale anumitor persoane cu probleme de acest gen.
Labradorul este un caine bine si solid construit, activ, de o frumusete aparte.Blana sa este foarte densa si totusi usor de intretinut, impermeabila, de culoare neagra, ciocolatie sau galbena. Foarte bine adaptat lucrului in apa – cainele este un foarte bun inotator.
Pentru toti chinologii este clar ca originea rasei este legata de regiunea Newfoundland – din Canada. Numele rasei este asociat cu peninsula Labrador – situata in imediata apropiere a zonei geografice de origine, precum si de asocierea cu denumirea curentului oceanic cu acelasi nume care scalda coastele NV Canadei. Exista un pic de mister cu privire la stramosii acestui caine, mister datorat in mare parte de exceptionalele calitati pe care aceasta rasa le dovedeste in prezent. Intrebarea care se pune este cum poate un caine sa se adaptaze perfect la atit de multe sarcini in conditii din cele mai grele si totusi sa dea dovada de o mare personalitate si intelegere in relatia cu oamenii. Trebuie sa apreciem drumul parcurs de acesta rasa – il gasim in sec 15 ca un caine al durilor pescari din NV Canadei, folosit la munca grea in cele mai vitrege conditii – pentru ca in sec 19 el sa devina un caine exclusivist – apanaj al aristocratiei engleze
Stramosii rasei – am precizat deja ca originea acestei rase este legata de cainii pescarilor din Newfoundland – Canada. Este bine sa precizam ca in momentul in care primele companii de pescari isi stabileau sediile in aceasta zona, aceast tip de caine nu era cunoscut, sau cel putin acei exploratori nu il observasera la populatiile din zona. Totodata, trebuie sa spunem ca la sosirea pescarilor in zona, practic aceea regiune a Canadei era nelocuita, singurele asezari omenesti fiind acelea ale unor vechi triburi indiene, care nu traiau din pescuit. Se pare ca, odata cu pescarii englezi, au sosit in zona si citeva exemplare de Old English Water Spaniel. Fara atestari documentare certe este greu sa ne imaginam cum s-au selectionat acesti caini, si din ce incrucisari canine provin; exista speculatii cu privire la amestecul cainelui de Saint Hubert – black & tan, exista varianta vechiului caine portughez de apa, exista opinii cu privire la amestecul pointerului englez samd. Greu de acreditat aceste variante fara a avea o singura mentiune credibila cu privire la acestea. Cu certitudine au existat mai multe tipuri de caini care au interferat dezvoltarea Labradorului, tinind seama si de multitudinea de comercianti, de diferite natii, care s-au perindat prin zona. In schimb trebuie sa spunem ca la populatiile locale s-au gasit caini de tip copoi pe care acestia ii foloseau la vinatoarea de elani, ursi, cerbi, etc
De aici nu putem decit sa speculam despre ce s-a intimplat. Ca si astazi, existau vase de pescuit care stateau in zona timp indelungat (2-3 ani de zile) iar alte corabii asigurau transportul pestelui prins, intre zona de pescuit si insula britanica. Dupa o vreme au inceput sa soseasca in Anglia un tip nou de caini, care au fost denumiti „fisherman’s dogs” (cainii pescarilor). Acesti caini se dovedeau buni inotatori si foarte rezistenti la lucrul in apa rece. Selectionarea acestor caini de catre pescarii englezi s-a facut pe baza unor criterii strict practice. De regula o echipa de pescuit era alcatuita din 4 insi, 2 care intindeau si stringeau plasele dintr-o barca, iar alti 2 care stateau pe puntea corabiei si prelucrau pestele prins. Acei pescari care minuiau plasele din barca – isi luau drept ajutoare 1-2 caini, care aveau drept principala sarcina recuperarea plaselor din apa inghetata. Pentru aceasta, cainii trebuiau sa fie buni inotatori si foarte rezistenti la munca in apa rece. Deasemenea blana cainilor trebuia sa fie impermeabila, atit pentru a ajuta cainele sa reziste la temperaturile scazute, cit si pentru a nu umple barca de apa, atunci cind caini erau recuperati din ocean. Cum s-au format acest caini, si din ce incrucisari canine provin, este greu sa ne dam seama. Cert este faptul ca ei au devenit cu timpul un ajutor nepretuit in munca pescarilor si au inceput sa fie denumiti caini de Newfoundland (sau caine de St. John). Existau 2 varietati de astfel de caini – una de talie mai mica – folosit pentru barcile de pescari, iar alta de talie mai mare – folosita pentru lucrul pe puntea corabiilor. Cainii de talie mai mica – au fost denumiti „Lesser Newfoundland” si mai tirziu Labrador. Cei de talie mai mare au devenit stramosii rasei de Terra Nova.
In ciuda negurei legate de selectionarea si dezvoltarea acestui caine, va putem prezenta citeva date certe, atestate istoric:
- anii 1800 – primul Newfoundaland ajunge in Anglia – adus din regiunea Poole (Canada)
- 1814 – prima referire la Labrador – in lucrarea „Instructions to Young Sportsmen…” scrisa de Colonel Peter Hawker, care studiaza acesti caini in Newfoundland
- 1823 – Celebrul pictor Edward Landseer picteaza un caine de culoare neagra cu pete albe si intituleaza tabloul “Cora. A Labrador Bitch.”
- 1835 – al 5 – lea Duce de Buccleuch fondeaza o canisa de Newfounland Dogs in Scotia
- 1839 – acelasi Duce scriei scrisoare unui cunoscut in care face referire la 2 caini din canisa sa, si anume “Labrador” Moss si “Labrador” Drake
- 1870 – numele de Labrador Retriever devine din ce in ce mai popular in Anglia
- 1882 – Earl de Malmesbury daruieste 6 din Labradorii lui celui de-al 6 –lea Duce de Buccleuch pentru ca acesta sa imbunatateasca rasa
- 1885 – se emite „Newfoundland Sheep Protection Act” prin care se legifera importul de caini din regiunea Newfoundland in Anglia – in concordanta cu lega carantinei.
- 1892 – doi pui de culoare ciocolatie se nasc in canisa lui Buccleuch
- 1899 – este inregistrat primul caine Labrador de culoare galbena – apartinind maiorului C.J. Radclyffe
- 1903 – Labradorul este recunoscut de catre United Kennel Club

Lamurind un pic originea acestei rase, trebuie sa acordam o atentie speciala modului cum a fost primit si selectionat acest caine, dupa sosirea sa in Anglia.
Dezvoltarea rasei in Anglia – Asa cum am mai mentionat in jurul anilor 1800 apar in Anglia primele exemplare canine aduse din regiunea Newfoundland. Importul inceteaza in anul 1885 – cind Legea carantinei emisa de guvernul britanic – interzice introducerea in continuare a acestor caini (pe linga alte rase) pe teritoriul Angliei. In aceasta perioada de aproape un secol cainele este adoptat de catre britanici si se infiinteza si primele canise specializate in cresterea lor. Dintre acestea trebuie sa mentionam pe acelea ale Ducelui de Buccleuch si ale lui Earl de Malmesbury – fiecare dintre acestea importind caini pentru selectionarea unor linii de singe proprii. Earl de Malmesbury (1786 – 1841) si fiul acestuia Earl III (1807 – 1889) au importat exemplare din aceasta rasa si au incrucisat acesti caini numai in interiorul canisei lor – pina spre anul 1900. Earl III mentiona intr-o scrisoare din 1887 urmatoarele:
” Noi intotdeauna ne numim cainii Labrador si mentinem rasa pura asa cum o importam de la pescarii din Poole (Newfoundland). Cainii adevarati din aceasta rasa se recunosc usor datorita parului lor dens, pe care apa se scurge ca uleiul, par asemanator cu cel al vidrei „
Cam aproape in aceeasi perioada, cel de-al 5 –lea Duce de Buccleuch (1806 – 1884), fratele sau Lordul John Scott (1809 – 1860) si cel de-al 10 – lea duce de Earl of Home (1769 – 1841) incearca sa sincronizeze programele fiecaruia de selectionare si dezvoltare a rasei – sub o forma unica. Toti acesti crescatori aveau canisele foarte apropiate geografic – maxim 50 km distanta una de alta. Acest program comun de selectionare a dus la elaborarea Labradorului din linia de singe Buccleuch. Doi caini din aceasta canisa – pe numele lor Ned si Avon – sunt considerati astazi stramosii tuturor Labradorilor moderni.
Faptul ca desi selectionati aproape 50 ani in canise diferite, chiar apropiate geografic dar cu strategii proprii, aspectul si comportamentul cainilor rezultati era similar, ne poate face sa credem ca acei caini de Newfoundland importati erau deja structurati genetic si aveau o identitate proprie. Mai mult exista in lumea chinologilor parerea unanima ca labradorul, impreuna cu Golden Retrieverul, Flat Coat Retrieverul si Terra Nova sunt urmasii acelui caine de Newfoundland.
La inceputul secolului 20, labrador retrieverii incep sa apara in expozitiile canine organizate sub egida United Kenel. La acel moment nu se poate vorbi despre o diferentiere clara a diferitelor tipuri de retriveri, toti cainii de acest tip fiind arbitrati laolalta, indiferent de caracteristicile lor anatomice – erau prezenti atit caini cu par sirmos, cirliontat, labradori, retriveri de Norfolk, etc. Rasa distincta de Labrador a fost recunoscuta in anul 1903. In SUA cainle este recunoscut de catre AKC in anul 1920 – un rol important in importul acestor caini pe continentul american avindu-l soldatii acestei tari care au luptat in primul razboi mondial in Europa.
De-a lungul secolului 20 rasa a fost adoptata imediat de catre vinatorii din Anglia si SUA, apoi mai tirziu a capatat recunoastere si in Europa continentala. Cainele s-a impus ca un caine polivalent, cu functiuni multiple la vinatoare, dar cu rezultate excelente in vinatoarea la balta. Labradorul avea o mare capacitate de a recupera piesele cazute in apa, aportind chiar vinatul pe care vinatorul il considera de mult pierdut. Mirosul deosebit si rezistenta fizica buna l-au facut un companion nedespartit al majoritatii impatimitilor vinatori de rate si giste, britanici si americani
Exista trei varietati coloristice de Labrador – galben, ciocolatiu si neagra. Fiecare dintre aceste variante coloristice are fanii ei, existind intre acestia o serie intreaga de dispute legate de „cit de pura?” este una sau alta din variante. Sigur ca standardul permite toate aceste culori iar din punct de vedere vinatoresc disputa nu are nici o relevanta, de aceea nici nu vom insista asupra ei.
Aspectul general al caiilor din aceasta rasa este puternic, avind o talie medie, cu un corp bine balansat, acoperit de o blana groasa si deasa, impermeabila – similara cu cea a vidrei. Principala sa functiune cinegetica este cea de retriever, atit pe uscat cit si in apa, unde exceleaza. Caracterul cainelui este minunat, niciodata agresiv, nici fata de straini. Peste toate cainele trebuie sa fie perfect balansat mental, apt sa participe atit la expozitii si showuri canine dar si la vinatoare alaturi de stapinul sau. Aceste caracteristici l-au facut sa devina cu timpul apreciat si folosit ca atare drept caine de insotire a persoanelor cu handicap, caine de vama antrenat pentru cautarea si gasirea drogurilor si explozibililor sau caine salvator a persoanelor afectate de catastrofe naturale. Trebuie mentionat ca si Vama Romana foloseste un numar de 4 caini antrenati in acest scop – unul dintre acestia fiind prezent chiar la Aeroporul International Otopeni.
Va prezentam in incheiere citeva curiozitati legate de aceasta rasa:
Originea rasei nu este in peninsula Labrador, ci in Newfoundland
In Anglia nici un exemplar din aceasta rasa nu este agreat pentru imperechere pina nu promoveaza un test de munca si aptitudini
Labrador Retriever este una din primele rase selectionate si crescute pentru insotirea persoanelor cu handicap si salvarea oamenilor din catastrofe naturale
Agresivitatea unui exemplar este defect de excludere de la standardul rasei.